O patria mia

Arrocca ‘e granitu in mesu ‘e mari
ses su spantu de su mundu,
chi girendi ti coronat in tundu
po ammirai is bellesas tuas.
Aici no ses sa mellus terra de su creau,
chi de luxi t’hat prenu e colorau
po ammainai chini benit a ti biri.

Candu ti penzu o terra stimada,
de tristura mi prenit su coru
a ti biri sempiri ingriglionada,
de interessus in manus furisteras
sfruttada cun fumus e zimineras,
de bardaneris chi ferenanant sa natura,
prena de bombas, sordaus e bruvura,
impresonada de filu spinau.

Ma tui,…… podera o patria mia!
Chi aterus arroris avatu has lassau
po sa stima de fillus tuus atrivius,
mancai mali unius ma prenus
de balentia, po giogai su marranu
a sa morti, e tenni in poderi sa sorti
de is sardus chi bivint, sunfrint,
penant e bisant una terra liera
po is fillus insoru, sa chi tenint
in coru sempiri bia; bisant a tui,
Sardigna o patria mia!

O mia patria

Roccia di granito in mezzo al mare
sei la meraviglia del mondo,
che ti circonda girando intorno
per ammirare le tue bellezze.
Solo tu sei la terra migliore del creato,
che di luce ti ha riempito e colorato
per affascinare chi viene a vederti.

Quando ti penso o amata terra,
il cuore si riempie di tristezza
vedendoti sempre incatenata,
ad interessi in mani straniere
sfruttata con fumi e ciminiere,
da predoni che avvelenano la natura,
piena di bombe, soldati e polvere da sparo,
imprigionata dal filo spinato.

Ma tu,……resisti o patria mia!
Che altri orrori hai superato
per l’amore dei tuoi figli temerari,
se pure disuniti ma colmi
di prodezza per sfidare
la morte, per governare il destino
dei sardi che vivono, soffrono,
penano e sognano una terra libera
per i loro figli, quella che hanno
nel cuore sempre viva; sognano te,
Sardegna o patria mia!

Luigi Suergiu
Ceraxus 11 de lampadas 05