Lu pinsamentu
di Giacomo Murrighili


Essenz’alcana senza massa e pésu,
piú licéri e veloci di la luci,
cosa cilchi undi curri oltre la carri?

Ma ca’ folzi e ca’ stímuli t’indúcini,
ca’ siti folti ti spingj luntanu
versu funtani di luci e di paci?

Palchí cilchi e ti spandi
oltre li spundi di lu mundu immensu
e indrentu a lu minusculu universu,
cilchendi calchi cosa ch’ài in te?

Addarétu a muragli d’umbri illógichi
forsi fóra tu cilchi mundi màgichi
ed enti immensi puri e luminósi
chi no’ póni avvingjí li sensi umani?

Torra indarétu! Indrentu a la to’ì carri
occurri chi tu torri e cilchi bè:
in drentu a te esisti un altu mundu.

Un mundu scunfinatu, irristringjíbili,
in un colpu ristrettu e limitatu:
cunzettu incuncipíbili, ma véru.

È com’e lu sintitu chjúsu in drentu
a la scàtula crànica strintíssima
chi cunteni universi in folma màssima

Si lu chi cilchi fóra esisti avvéru,
figgjúla in fundu! In chiss’úmili stànzia
forsi v’à fattu sempri risidènzia,
aspittènditi chindi a bracci spalti.

Risidènzia di lu mistéru