Gonone
de Lorenzo Loi
 

Po t’ idere a de notte illuminà
cando sos chelos rujos ponen chima,
ses che unu brillante incastonà
tra pinos, chessa e linna romasina.

A de die ser brunda, indaorà.
Ispricandeti i’ s’abba bronettina
trasparis luches, pares incantà;
chi’ sonos durches d’ispruma marina.

Sor montes, sas ruttas, s’iscogliera
benin sor furisteris po ammirare
c’anticas sone e sìncheras che fera.

Su sole, appenar vessid dae mare
ti narad, chin dun’aera lizzera
c’a basos lentos cherede abbronzare.