Arrèxinis

Fillu,
da bisi cussa làcana estremada,
atesu-atesu,
innui su celu e su mari
s’imprassant?
Cussu est s’orizonti
innui nascint is oras
e is diis morint.
At a benni su tempus chi,
fortzis de mala gana,
as a depi passai a s’atra parti
e lassai custa terra afrentada,
arredùsia in afrigìas arruinas.
Stràngius apeddiosus e faulàncius
si funti fatus meris
de su chi nosus,
meris no seus stètius mai.
No nc’at a essi prus
nisciuna arrexoni
chi t’at a poderai,
ti nd’ as a andai chene ti furriai
po podi sighiri a bivi.
T’ant’ a abetai custas arrèxinis
fadiadas e stasias,
no traixast s’abetu…
Candu as a torrai, afortiaddas
cun inferturas ‘e isperas noas
e ladàmini
de friscu, giniosu machìmini,
aici ant’ a torrai a pillonai
prus fortis e frorèssias,
cravadas sempri prus a fundu
in sa terra
sa terra insoru…
sa terra tua.

Radici

Figlio,
lo vedi quel confine infinito,
lontano-lontano
dove il cielo e il mare
s’abbracciano?
Quello è l’orizzonte
dove nascono le ore
e i giorni muoiono.
Verrà il tempo che,
forse a malincuore,
dovrai passare oltre
e lasciare questa terra oltraggiata,
ridotta in affliggenti macerie.
Estranei avidi e bugiardi
si sono impadroniti
di quello che noi,
padroni non siamo stati mai.
Non ci sarà più
nessuna ragione
che ti tratterrà,
te ne andrai senza voltarti
per poter continuare a vivere.
Ti aspetteranno queste radici
stanche e stremate,
non tradire l’attesa…
Quando tornerai rinvigoriscile
con innesti di nuove speranze
e concime
di fresca, estrosa follia,
così torneranno a germogliare
più forti e lussureggianti,
conficcate sempre più in profondità
nella terra
la loro terra…
la tua terra.

Salvatore Usai
1° Premio concorso letterario “Su Contixeddu” 2013 – Circ. Cult. Sardo - Brescia