A unu fiore
de Giangavino Vasco

Abbéridi, fiore,
mùstrami sos colores tuos raros;
sutta sos chelos jaros
issos m’abblandant intro onzi dolore.
Su nuscu faghe intèndere
ca sos sentidos mios cherzo inchèndere.

Iscànzadi a sa frina
ch’est sulande in beranu, mera e tèbia,
e prus diliga e lèbia,
dae manzanu fin’a serentina,
s’ànima issa carignat
e nues nidas in altu disignat.

E lassa chi ti mire,
ca in pettus m’appàsigas s’affinu.
Mùdami su caminu
ube isterro sos passos, chena ischire
a ube so andande,
nen da ub’enzo e ite so chircande.

Cun su durcore tou
dona consolu a calchi mariposa,
cand’ ‘estida ‘e isposa
frimmat subra de te su ‘olu sou.
Pagu tempus ebbia,
che a tie, at su gosu ‘e esser bia.

Est ingratu su fadu,
ca luego ti lassat allizare.
E si t’apo a chircare
ap’a bier chi nudda est abbarradu
de s’ermosura tua,
isvanessida muda e a sa cua.

Totu su ch’est prus bellu
durat pagu in sa vida e iscumparit.
Calchi die s’isjarit,
posca torrat s’iscuru, abbellu abbellu,
a ch’inguller in chelu
sa lughe chi t’atzendet un’anelu.

Ma non morit s’ispera
remunida in su sinu cun primore.
Un’àteru fiore
at a mustrare ispantos in s’aera.

___________

A un fiore

Apriti, fiore,
mostrami i tuoi colori straordinari;
sotto i cieli chiari
essi mi placano dentro ogni dolore.
Fai sentire il profumo
perché voglio accendere i miei sentimenti.

Schiuditi alla brezza
che soffia in primavera, pura e tiepida,
e più delicata e leggera,
dal mattino fino a sera,
essa accarezza l’anima
e bianche nubi lassù disegna.

E lascia che ti guardi,
perché nel petto mi calmi l’angoscia.
Ornami la via
dove stendo i miei passi, senza sapere
dove vado,
né da dove vengo e cosa cerco.

Con la tua dolcezza
dai conforto a qualche farfalla,
quando vestita da sposa
ferma su di te il suo volo.
Solo per poco tempo,
come te, ha la gioia di esser viva.

È ingrato il destino,
perché in fretta ti lascia appassire.
E se ti cercherò
vedrò che nulla è rimasto
della tua bellezza,
svanita muta e furtiva.

Tutto ciò che è più bello
dura poco nella vita e scompare.
Qualche giorno si schiarisce,
poi torna l’oscurità, pian piano,
a inghiottire nel cielo
la luce che ti accende un desiderio.

Ma non muore la speranza
conservata con cura nel petto.
Un altro fiore
mostrerà meraviglie nell’aria.

3 Premio ex aequo - Concorso di poesia “Pietro Casu” di Berchidda XV edizione (2020-2021)